Asemanand...

Era dimineata, dar soarele era ciudat de arzator. Desi prea puternic pentru ochii mei, am refuzat sa sar peste plimbarea mea de dimineata. Imi placea sa respir aerul plin parfumuri florale sau sa zambesc neobservabil la vederea catorva copii alergand printre copaci. Ma opream la fiecare floare, fie ea trandafir, lalea sau margareta, pentru a o admira. Cand inima imi permitea, mai rupeam cate una, mangaind-o cu gandul la vreo amanta pasionala. Niciodata nu le aruncam, oferindu-le primelor femei ce-mi apareau in fata, indiferent de rang. Cum ziua aceea nu-mi permitea toate acestea decat intr-o oarecare masura, m-am asezat pe o banca eleganta, umbrita de un stejar des. Studiam cu interes un crin alb, desi niciodata nu avusesem o pasiune pentru biologie. Era frumos, mai delicat decat preaiubitii mei trandafiri. Poate aveam sa i-l dau surorii mele, pe care o asemanam cu aceste flori. Nu stiam de ce, dar imi placea sa atribui oamenilor flori, prim criteriu fiind privirea. Da, aveam sa il dau. L-am pus in buzunarul camasii, oftand cu aroganta. Doream vioara langa mine, un pian sunand prea trist pentru atmosfera aceea vesela.

-Buna dimineata majestate, facu o plecaciune ridicandu-se. Nu-l privea in fata niciodata, nu stia de ce.
-Ma scuzati, cred ca v-am intrerupt, strangandu-si degetele pe fusta se intoarse sa plece.

- Stai! Am spus pe un ton ordonator, ridicandu-ma lenes. Am zambit cu o dulcegarie care mi s-ar fi parut respingatoare daca as fi fost in locul ei, si am scos crinul din buzunar. Ea nu ma privea, si asta ma deranja oarecum. I-am ridicat barbia usor si incet, punand floarea in fata mea. Daca avea sa se cincentreze pe el, nu ma va vedea decat ca pe o ceata.
- E pentru tine. Am asteptam sa il ia, abtinandu-mi un zambet sincer.

Inghiti in sec ridicand tremuranda mana, isi amintii de vremea ei si cirni albi. Isi retrase capul din mana lui
-Multumesc, nu-l lua si se intoarse cu spatele, dar nu era nevoie. Isi stranse panaa la sange unghiile in palma si-si stranse ochii, si-ar fi dorit sa ia pe cineva in brate dar nu avea pe cine, niciodata nu avea pe cine.

Mi-am intors privirea, incercand sa par indignat sa fusesem refuzat. Am varat crinul inapoi in buzunar. Am avut un impuls de a ma apropia de a, paradu-mi-se trista, dar m-am abtinut. Ma ura, si eu trebuia sa fac lafel, in ciuda sangelui ce ne unea. Uram asta la vremea aceea, uram ca nu mai era sora mea cu adevarat. Am soptit un "imi pare rau" fara sa vreau, insa atat de incet incat am banuit ca oricui iar fi fost greu sa auda. M-am intors imediat, rusinat, incepand sa trasez linii cu degetele pe scoarta dura a copacului.
- Ce liniste e... am spus, fara vreun motiv anume.

Isi lasa mainile libere simtind cum sangele se scurge pe degete in jos.
-Imi pare rau sire..nu ma simt foarte bine, pasii in afara asfaltului auzind medalionul de la gat lovindu-se de cruciulita oisnuita, impietri pentru cateva secunde.

M-am intors cu fata spre ea, observand imediat sangele curgandu-i pe mana. M-am incruntat, intrebandu-ma de ce a facut asta. Nu avusese rana inainte sa incerc sa ii dau crinul, dei probabil gestul meu puieril isi avusese vina.
- Permite-mi, draga mea!
M-am apropiat de ea si i-am luat mana insangerata, scotandu-mi batista neagra pe care o purtam mereu la mine. I-am sters usor sangele imbrastiat in jurul ranii, incercand sa fiu afectuos, si i-am tamponat rana.
- Spunemi daca te doare.

Avu un impuls rapid de-asi trage mana si-o facu putin, nu de tot doar cateva secunde pentru a o lasa inapoi, incordata vizibil.
-Nu este necesar maiestate, se va opri in cele din urma sangerarea. Apoi sopti, aproape de neauzibil "ar fi mai putin dureros daca nu v-ati preface afectuos" desii credea ca oricum nu o va auzi.

Eram pregatit sa raspund dezaprobator afirmatiei sale, cand i-am auzit soapta. Vorbise incet, dar eram prea aproape de ea ca sa n-o aud. Am scapat batista din mana, o adiere usoara indeparatand-o. Nu vroiam sa recunosc nici pentru mine, dar acea afirmatie duruse. Incercarea era echivalenta falsitatii, lucru pe care mi-era dificil sa-l invat. Mainile au inceput sa imi tremure, corpul meu lafel, si i-am lasat mana. Am scos o alta batista, de data aceasta una brodata cu numele meu. I-am intins-o, indepartandu-ma si tremurand din toate incheieturile.
- Infasoara-ti mana in asta, te rog!

Privi lipsita de interes batista, nu contra oricum ce se va intampla cu ea, o baga intr-un mic uzunaras din falurile rochiei negre ridicandu-si mana la nivelul ochii

- Te-am rugat sa ti-o infasori in jurul maini. Ia-o ca pe un ordin! Am spus, incercand sa-mi controlez sentimentele. Uneori ma intrebam de ce imi pasa de ea, cand nici ea n-o facea. Dar mereu raspunsul ma lovea pentru o secunda, si desi in urmatoarea nu il mai stiam, il urmam. Imi aratasem slabiciunea sufleteasca destul, stiind ca oricum nu o observase. "E prea ocupata cu nepasarea..." imi spuneam, agasat. Mi-am scos crinul din buzunar, incepand sa il studiez iar. Pacat ca nu l-a vrut!

-Si daca nu-l respect? Ridica ironica privirea strangand intre degete batista, poate vroia doar sa arate ceva. Inchise ochii
-O sa aratati la fel de rece ca in totdeauna?

Am zambit, satisfacut. Imi placea cand imi vorbea asa. Simteam ca e vie.
- Daca nu-l respecti, mana ta se va vindeca mai greu. Dar banuiesc ca nu te intereseaza. Cat despre "raceala" mea... daca m-as purta altfel nu te-ar interesa, deasemenea, sau m-ai indeparta ca de obicei. Ce rost are?
Am oftat, ridicand bastista neagra de pe jos. Era plina de sange, asa ca am desfacut-o si am astezat-o pe o creanga ca sa se usuce.

-Nu cred ca am avut ocazia sa va indepartez,raspunse analziand inca mana desii simtea picaturi de sange cum ii invadeaza fiecar bucatica din fata.

- O, ba da, ai avut. O faci continuu. Si acum! Am spus, tresarind si fortand un ton indiferent. Ai idee cat de fals e tonul vocii tale atunci cand vorbesti cu mine? Cat de dezgustat? Am continuat.
Imi placeau astfel de discutii. Nu ajungeau nicaieri, asta era sigur, caci niciunul dintre noi nu le lua cu adevarat in serios. Invatasem sa nu mai fac asta.

-Nu este un refuz domnule, doar ca nu e politicos sa iau ceva direct din mana suveranului, raspunse simtind inca o picatura lovind-o deasupra ochiului.
-Nu v-am refuzat vreodata, stiti bine..

- Ar fi politicos, daca acest "suveran" ordona. Cat despre refuz... are atat de multe expresii, incat se manifesta invizibil celor care il infaptuiesc.
M-am uitat la ea, tragand concluzia ca ii place sangele intr-adevar. Am scos brosa aurie, facand o taietura minora, mult mai neinsemnata decat al ei.
- Sangele meu are o nuanta mai inchisa. Am spus, stergand dara cu indiferenta.

-Serios? Nu=si ridica privirea era ceva ce numai ea vedea pin perdeaua de dare de sange si lumina dintre degete. Erau acizii narcotici pe care-i vedea cum se separa de sange ca hidrogenul de oxigen sub curent electric.

- Uite! M-am apropiat de ea, fortand rana. Sangele a tasnit iar, intr-o dara blanda. Sau e doar contrastul intre el si pielea mea...
Stiam ca avea aceiasi culoare cu al ei, doar eram frati! Dar aceste afrmatii imature ma binedispuneau. Mi-a venit in minte ceva lafel de stupid, dar l-am zis oricum:
- Pielea mea e mai alba ca a ta!

-Ai fost mai mult ca mine la orice amice, mana-i cazu parc amoarta pe langa corp si-si lasa capul in jos simtind cum sangele se scurge de pe fata ei pe bust si-ncele din urma pe rochia neagra.

- Sti ca e fals ce tocmai ai spus, nu-i asa? Am inceput sa ma plimb de colo-colo, spunand: Intodeauna ai fost mai buna ca mine la scoala. Si mai frumoasa, desigur. Si mai blanda. Si mai isteata... as putea continua ore in sir. Nu ma simt prost sa spun la ce esti mai buna sau mai slaba decat mine.
Un fluture s-a asezat pe degetul meu, lucru care mi s-a parut un pasaj dintr-un basm. Am asteptat sa plece, fara sa il bruschez.

-Nu in ochii parintilor, nu utia ca tu ai fost cel care se putea casatorii cu cea aleasa, eu, daca nu era sa fie tragedia, m-as fi casatorit cu alegerea lor..deci, tu ai fost ala cu capul pe umeri, nu mai conteaza.

- Si tu sti ca te-am sustinut mereu, si ca as fi luptat cu parintii nostri ca sa te vad fericita. Eram niste frati foarte apropiati, si imi pare rau ca am fost favorizat. Nu eu meritam asta, si nici n-am reusit sa iti ofer dragostea pe care ti-o purtam, surioara...
Ea, o victima a anilor si a copilariei, eu, traumatizat de ce a patit ea. Ca in filme, stiam asta, dar vorba ei: nu mai conta!

Simtii ceva umed pe buze, isi trecu limba simtind gustul metalizat in gura. Isi ridica capul spre cer.
-Port numele Elizabethe Bathory, pentru a arata ca sunt un demon, nu ai stiut asta nu fratioare?

- Ai fost mereu asa, surioara. "Demon" este termenul tau, al meu e altul. Nu-l consider ceva rau si nu vreau sa te schimb. Vreau doar sa fi fericita, dar n-am putut lupta indeajuns pentru asta.
Am tresarit, sprijinindu-ma de stejar. "Se face atat de cald" mi-am spus, cautand in zadar batistele. Aveau, oricum, o "misiune" mai importanta.