Cu obrajii uscati

Era frig in inima ei.Era ca un boboc de crin aruncat in mijlocul iernii si cuprins ,neputincios, de mrejele-i inghetate.
Dar ii era dor...dor de toate clipele cand stia ca cineva va fi alaturi de ea.Stia ca nu va mai fi la fel.Fara un umar pe care sa iti poti varsa cascada amara de lacrimi.Fara 2 brate albe si subtiri care sa te cuprinda atunci cand simti ca lumea se prabuseste complet in jurul tau.
Fara un chip palid,fin si mereu zambitor care sa iti spuna doar cu ochii mari si glaciali ca totul va fi bine si ca mereu dupa furtuna rasare soarele.

Se aseza pe iarba inca verde ce isi itea capul afara doar foarte putin pentru a vedea daca nu cumva a venit iarna.
Atinse cu mainile-i inghetate marmura de culoarea carbunelui.Isi trecu degetele albe peste literele aurite sapate adanc in bucata de piatra dar si in sufletul ei.
Nu putea sa planga,desi inima ei sfasiata de ghearele trecutului se inneca in marea sarata a suferintei ei.
Obrajii ii erau uscati dar inima murea-n tacere.
Suspina lung stiind ca nimeni nu o va auzi sau vedea.Doar ea si tristetea,doar ea si singuratatea.
Nu uita sa lase deasupra floarea de iris de culoarea zapezii care contrasta perfect cu materialul dur si negru.Sub el pusese un biletel pe care scrisese...''Sa stii ca nu te voi uita niciodata Iriss...''

Stia ca nu are cum sa il vada dar inca ii placea sa creada ca era acolo cu ea indrumandu-i pasii si ghidandu-i membrele pe cararea dreapta.
Dar nu avea sa se intample...pentru ca plecase.Se contopise demult cu negura densa si rece a uitarii,de unde nu isi putea tipa durerea.

Si ii era frig si teama .Pasea incet ,rochia de culoare sangelui udandu-se si facand-o sa tremure. Ofta si privi in jur cautand ca intotdeauna ceva ce avea sa ii distraga atentia si sa o faca sa cada ,cauzand astfel panica celor din jur.
Dar se simtea prea singura si asta oarecum o binedispunea.Parul sau neobisnuit de negru si de ondulat era acum doar un supus al vantului ce il pedepsea aruncandu-l in toate partile si facand-o sa para o stafie .
Era alba , era rece , era ca o moarta vie ce isi croia drum printre mormintele mai mult ori mai putin elegante.Citi inscriptia de pe un mormant si ranji satanic.
-Si te-ai dus , surioara .Asa e mai bine !

Ploua.Simtea asta cu fiecare particica a fiintei ei.Era o ploaie inghetata iar stropii cadeau ca niste biciuri aspre si usturatoare pe chipul ei indreptat inspre inaltul cerului.
Dar nu avea de gand sa plece.Stia ca ploaia nu reprezinta altceva decat lacrimi.Lacrimi de suferinta si agonie varsate de suflete chinuite ce parasisera lumea aceasta plina de durere.
Se gandea ca totusi o vazuse...de acolo de sus de unde spera ca ajunsese.Poate nu o uitase.Poate si un spirit isi amintea de cei pe care ii parasise atunci cand se hotarase sa treaca in nefiinta.
Acum chiar daca ra fi putut nu ar mai fi plans.Pentru ca o facea altcineva in locul ei.
Se lipi cu spatele de monumentul rece si inghetat.Totul in jur era rece.Pana si rasuflarea chinuita pe care o scotea o data la cateva minute era rece.Innima ei la fel.Devenise un cadavru...dar totusi nu era moarta.

Se descompunea.Nu biologic ci moral.Se simtea ultima fiinta cand amintirea acelei seri sangeroase ii reveni in minte.
Imaginea lichidului scurgandu-se printre degetele sale ,imaginea ei in plina agonie,imaginea servitorilor ingroziti ...Toate aceste imagini ii invadau mintea.
Si era frig , si ea isi aduse aminte de cea care fusese candva si de cea care traise candva.Regreta...