Rasarit verde

Eva se trezise ca de obicei mult mai devreme de cat era normal.
Dupa ce isi lua o rochie lunga,de un verde crud merse si isi deschise larg fereastra.
Era rasaritul...nu pierduse nici unul de un an intreg....
Dar aici rasariturile erau diferite....erau...verzi.
Parea ciudat dar cum soarele rasarea din spatele pomilor inalti din gradina parea de un verde smarald.
Ofta si privi lung catre zarea inca adormita.

Damien batu usor si elegant in usa, apoi isi rezema umarul de tocul usii, asteptand ca tanara sa-i raspunda.
Prima Ducesa de ani buni, pare-mi-se... Trebuie sa fie foarte interesant sa o cunosc pe aceasta domnisoara... Nemaritata, din cate am vazut...

Eva fu distrasa din lumea ei imaginara de un ciocanit usor in usa din lemn de cedru.
Merse si apasa pe clanta,iar aceasta se deschise cu un scartait usor.
In fata ei statea un tanar inalt care-i zambea.
Zambi si ea la randul ei dupa care spuse.
-Credeam ca sunt singura care se trezeste la o ora atat de matinala.
-Deci...cu cine am onoarea?

-Ma bucur sa constat ca nu v-am perturbat catusi de putin somnul, caci chiar imi facusem griji in privinta acestui lucru. Am venit doar sa discutam, poate, la o ceasca de cafea. Aici, sau in incaperea mea, mi`e indiferent, dar trebuie sa va marturisesc ca mor de nerabdare sa va cunosc cat mai bine, ducesa!

-O....dar nu ati fi avut cum sa ma treziti...de destul de mult timp ma trezesc la ora aceasta matinala.
-Atunci va rog sa intrati si sa luati loc,spuse acasta deschizand larg usa si poftindu-l inauntru,dupa care i facu semmn sa se aseze pe un fotoliu.
-Deci...sa incepem.Numele meu este Evanghelina,contesa de Kallias,rosti zambind usor,asteptand ca si el sa se prezinte la randul lui.

-Ducele Damien Esmond, la dispozitia dvs, preafrumoasa doamna, zambi cuceritor barbatul, sarutandu`i galant mana, inainte de a se aseza pe fotoliu.
-Deci... cu ce ocazie ati venit pe la castel?

-Imi pare bine de cunostinta somnule Esmond.E o placere sa va cunosc.
Nu am venit aici cu un scop anume.Este vorba doar de placerea de a cunoaste oameni si locuri noi.Doar o dorinta de a vedea ceav nou zi de zi...monotonia de acasa imi amplifica tristetea.
--Dar dumneavoastra?

-Tristete? Ce tristete v-ar putea oara intuneca chipul? Mi`e si greu sa`mi inchipui un astfel de sentiment ce are o urmare atat de groaznica! facu Damien, usor stupefiat si indignat, evitandu`i insa intrebarea doamnei.
Nu am chef sa dau detalii despre mine azi, ci doar sa le aud pe cele despre ea...

-Credeti-ma...nu este absolut nimic important.Nu aveti de ce sa va ingrijorati.
Cand spun tristete nu ma refer la ceva ce ma afce sa sufar.Este vorba doar despre raceala zilelor petrecute in locurile natale,spuse ea ridicandu-se de pe scaun si indreptandu-se spre geam si privind soarele cum se ridica de dupa pomii garboviti de trecerea anilor.
-Si oricum...fericirea este trecatoare dar tristetea mereu ramane.Mereu va exista ceva ce ne va intuneca sufletul...asa ca oricum fericirea e muritoare.Daca oferi cuiva un zambet sau daca razi impreuna cu el nu inseamna ca ti-ai lasat toate grijile in urma si ai vazut viata cu alti ochi....e doar un lucru nesemnificativ care vine si pleaca din viata noastra,spuse ea sprijinindu-se cu spatele de marginea ferestrei.